miercuri, 16 noiembrie 2011

ETAPE

Cred ca e mai greu sa nu crezi in nimic decat sa crezi in ceva ce ,posibil, nu exista...Cel mai la indemana este clar Dumnezeu. Dar Dumnezeu se schimba in ochii tai ca orice alt gand/principiu in viata.
Etapa 1
Esti copil si crezi in povesti. Ti se servesc zi de zi personaje fanstastice si intamplari ireale carora imaginatia ta naiva le ofera imagini. Crezi in ele. Toti credem. Iar printre toate aceste lucruri noi invatam sa credem in Dumnezeu - un batran bland care zambeste mult si care te rasplateste atunci cand esti cuminte si nu mananci prea multe dulciuri. El are un scaun mare si foarte frumos si sta in cer sus de tot. Acolo unde sunt si ingerii. Dar el sta cel mai sus si ne priveste zambind sa vada daca mintim sau daca ne spalam pe dinti seara sau daca am furat jucariile colegilor la gradinita . Crestem si invatam sa-l privim altfel cu fiecare zi dar e inca acolo sus privindu-ne.
Etapa 2
Lucrurile se complica. Incepi sa simti singur fara ajutor, incepi sa gandesti singur, sa iei decizii si mai ales sa gresesti. Incepi sa ai secrete, sa plangi seara cand nu te vad parintii, sa intelegi ca ei nu te pot proteja mereu. Incepi sa vezi viata fara zane si printi si nu e atat de frumoasa pe cat te asteptai. Si Dumnezeu probabil nu vede tot ce vezi tu pentru ca daca ar vedea ca suferi , ca plangi  nu ar permite. Deci nu e atent sau nu-l intereseaza.. cine stie...
Asta inseamna ca ai fost mintit .. in legatura cu multe alte chestii... te revolti. Inveti sa urasti si ce e mai grav- inveti sa-ti tragi putere din ura. Si experientele te fac mai matur , mai puternic , mai versat, mai nepasator...Iar intr-o zi ajungi atat de puternic incat dai glas ideii care te bantuia de ceva vreme deja : "Dumnezeu nu exista".
Daca ar exista , iti spui, nu ar permite nimic din mizeria pe care o vezi zi de zi in jur. Si atunci il ignori , il sfidezi, ii razi in nas, il provoci sa te invinga daca poate ...
Etapa 3
Si poate . Si o face. De nenumarate ori. De fiecare data cand te crezi puternic. Devine ironic. Nu el, de fapt pt ca nu mai crezi in el, ci viata. Te pune jos si te scuipa, te lasa sa te ridici si te loveste din nou. Un timp esti atat de preocupat de lupta asta incat uiti de unde a inceput. Puterea scade treptat, refuzi sa accepti asta o perioada. Apoi o stii dar nu vrei s-o spui nimanui. Esti lovit, ai cicatrici si te urmaresc demonii infrangerilor suferite. Zambetul tau se pierde sau ramane amar. Si intr-o zi primesti lovitura de gratie. Toti primim cate una. Si nu te mai poti ridica . Incepi sa te intrebi unde ai gresit. Si acolo , jos, distrus, coplesit de amintiri, regrete, ganduri incepi sa vezi. Incepi sa intelegi. Era un echilibru universal pe care nu l-ai vazut. Era ceva mult mai. mare, mai important, mai puternic decat tine si lumea ta marunta. Era Dumnezeu. Care inca te privea si care tot a incercat sa-ti arate cine esti si limitele tale. Le vezi acum. Se deschide tot universul in fata ta si stii tot brusc fara s-o poti exprima in cuvinte. Stergi tot si alegi sa crezi . Dumnezeu exista. OK, nu are scaun, dar e o forta pe care n-o mai contesti. Te lasi ajutat . Ridici privirea si vezi in jur oameni ca tine , oameni din a caror privire intelegi ca vad si ei ce vezi tu. Altii insa se afla inca in celelalte etape.. Mai au de tras... Ai vrea sa-i ajuti dar stii ca fiecare trebuie sa vada singur. Ca Dumnezeu e unic pentru fiecare. Dar exista.

Un comentariu:

  1. Mai devreme sau mai tarziu toti ne dam seama ca Dumnezeu exista pentru fiecare.

    RăspundețiȘtergere